Credit Europe Bank România anunță deschiderea unei noi sucursale în Centrul Comercial Mega Mall. Noua agenție va fi disponibilă clienţilor începând cu 14 mai, odată cu inagurarea celui mai nou centru comercial din Bucureşti, și va oferi acces la toată gama de servicii bancare furnizate de către CEB România.
Noua agenție va fi disponibilă clienţilor începând cu 14 mai, odată cu inagurarea celui mai nou centru comercial din Bucureşti, și va oferi acces la toată gama de servicii bancare furnizate de către CEB România.
"Am ales să deschidem o nouă unitate în Mega Mall, un centru comercial important pentru capitală, din dorința de a fi aproape de clienții noștri actuali și potențiali", a declarat Erman Unal, manager al Diviziei de Branch Management, Credit Europe Bank România.
Sucursala CEB Romania din Mega Mall este a 13-a deschisă de către Credit Europe Bank într-un mall, ceea ce confirmă importanța segmentului de retail, atât pentru bancă, cât și pentru produsul CardAvantaj.
"În cadrul noii sucursale clienții noștri vor avea la dispoziție un bancomat de ultimă generație, care permite retrageri și depuneri de numerar, alături de celelalte servicii oferite de Credit Europe Bank și anume: carduri de credit şi debit, credite şi depozite, Internet banking, Phone banking şi tranzacţii Western Union", a continuat Unal.
Reprezentanța Credit Europe Bank are o suprafaţă generoasă de 96 m2, este situată în zona unităților comerciale cu servicii din Centrul Comercial Mega Mall şi va funcţiona în intervalul orar 10:00-22:00, de luni până duminică.
Despre Credit Europe Bank
Membră a grupului financiar olandez Credit Europe Bank NV, banca activează încă din 1993 sub titulatura Banca de Credit Comercial şi Industrial, ulterior ca Finansbank (2000) şi apoi, din 2007, în urma unui proces de rebranding, sub numele de Credit Europe Bank România.
În România, Credit Europe Bank asigură o gamă largă de produse şi servicii către persoane fizice, IMM-uri şi corporaţii, prin intermediul unei reţele alcătuite din 57 de sucursale, agenţii şi puncte de lucru, precum şi prin canale alternative de distribuţie: ATM-uri, POS-uri, servicii de Internet şi Phone Banking. În 2013 Credit Europe Bank (România) S.A. a aniversat 20 de ani de prezenţă pe piaţa locală.
Mai multe informaţii despre produsele şi serviciile băncii puteţi găsi la www.crediteurope.ro, www.cardavantaj.ro.